Business Event – eveniment de 14 februarie

Peste 250 de oameni de afaceri din Sighişoara s-au recompensat pentru munca de peste an printr-o petrecere elegantă, la cea de-a patra ediţie a Business Event, în organizarea Consiliului Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din municipiu.

Conducerea Consiliului Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (CLIMM) Sighişoara, reprezentată de Neagu Minoriu, preşedintele Consiliului Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Sighişoara, Ştefan Schuller, vicepreşedinte al aceluiaşi consiliu, s-a întrecut şi de această dată pentru a le oferi invitaţilor, oameni de afaceri din municipiul de pe Târnava Mare, o seară de neuitat la cea de-a patra ediţie a Business Event, petrecerea anuală a IMM-iştilor sighişoreni. Organizat chiar de 14 februarie, evenimentul a fost onorat de către peste 250 de invitaţi, doamne şi domni din mediul de business sighişorean. Cu umor şi ca un veritabil MC, Neagu Minoriu a legat frumos Ziua Îndrăgostiţilor de Business Event organizat, din nou, în eleganta sală Imperial, spunând despre dragostea de muncă şi de afaceri a celor prezenţi, iar pentru a aminti de Valentini şi Valentine, organizatorii au adus câteva inimioare-baloane ca decor şi în decor.

Pentru a treia oară consecutiv în mijlocul businessmen-ilor sighişoreni s-a aflat Marian Miron Tibişor, vicepreşedinte al Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

Nu au lipsit de la întâlnirea cu ai săi concitadini prefectul Lucian Goga şi viceprimarul Dan Bândea.

În premieră, trei oameni de afaceri– Gheorghe Albu, Dan Perţe şi Iulian Herghelegiu- care au performat în 2014 au fost premiaţi cu diplome de excelenţă în aplauzele celor prezenţi.

Invitaţii care au întreţinut cu brio atmosfera la maiestuoasa Sală Imperial au fost interpreţii de muzică uşoară, Monica Anghel şi Aurelian Temişan. Ultimul a făcut spectacol până în jurul orei 2 când locul său a fost luat de DJ3. De asemenea, o prezenţă inedită a fost Sabina, o tânără interpretă de care, cu siguranţă, vom mai auzi.

O cronică amplă şi o fotogalerie de la Business Event-ul CLIMM vom publica în ediţia următoare a Ziarului de Mureş care apare vineri, 20 februarie.

 

Foto-1_Cei-trei-premianţi
« 1 of 5 »


Sursa: Zi-de-zi

Leave a Reply